Editorul audio
Editorul audio afișează forma de undă audio a regiunilor de pe o pistă audio. Puteți copia, lipi, muta, scurta, diviza și alipi regiuni audio. Utilizând grila editorului audio, puteți alinia cu precizie editările la puncte specifice de timp.
Bara de meniu a editorului audio: Conține butoanele Flex și Detectare și un glisor de zoom.
Inspectorul editorului audio: Conține comenzi pentru corectarea înălțimii, cuantizarea timpului și transpunere.
Ecranul Formă de undă: Afișează forma de undă audio pentru regiune pe o grilă temporală.
Riglă: Afișează diviziunile de timp pentru a putea alinia regiunile și a efectua editări la poziții de timp specifice.
Cap de redare: Reflectă poziția de redare curentă.
De asemenea, puteți edita note și bătăi individuale în editorul audio, utilizând Flex Time. Niciuna dintre editările din editorul Audio nu este distructivă, prin urmare, puteți reveni oricând la înregistrările originale.
Deschiderea editorului audio
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Faceți dublu clic pe o regiune audio din zona Piste.
Selectați o pistă audio, apoi faceți clic pe butonul Editoare în bara de control.
Selectați o pistă audio, apoi alegeți Vizualizare > Afișează editoarele.
Pentru mai multe informaţii despre utilizarea editorului Audio, consultaţi Prezentare generală a editorului audio. Pentru informații despre efectuarea editărilor Flex, consultați Editarea temporizării notelor şi a ritmurilor.